Vorba zilei

Vorba zilei

“Dacă nu poţi să zbori atunci aleargă, dacă nu poţi să alergi atunci mergi, dacă nu poţi să mergi atunci târăste-te, dar orice faci trebuie să mergi înainte.”
Martin Luther King

miercuri, 3 iulie 2013

O bibliotecă altfel

Îmi imaginez ca am intrat în "pielea" unei persoane ( o doamnă ) care are nevoie urgentă de niște cărți pentru o lucrare.  Prima sursa la care se g=ndește este, bineînțeles, biblioteca .

 ””Nu sunt din marele București să am acces la Biblioteca Națională și apoi să am siguranța că voi obține imediat ce cărți dorește suflețelul meu, asa că am mari emoții pentru că mă aflu într-un minunat oraș din mândra și multiculturala Oltenie și mă pregătesc să intru într-o bibliotecă publică, o instituție ca oricare alta ( îmi spun eu ) unde mă aștept să găsesc aceeași atmosferă ștearsă și fadă ca în mai toate instituțiile românești și același tip de funcționar plictisit, cu ținută stas și care dorește să scape cât mai repede de tine.

Deci....iată profilul meu de utilizator în această minunată zi. Sunt puțin nervoasă dis-de-dimineață,     ( oricum starea mea zilnică este aceea de irascibilitate ), am întarziat cu predarea proiectului la care lucrez, am fost blocată în trafic cam o oră ( se ciocniseră unii ), nu am găsit loc de parcare si ... ziua a inceput cum nu se poate mai prost ( din punctul meu de vedere ) asa că, sa nu indraznească bibliotecara sa nu-mi găsească tocmai cartile care imi mai trebuie pentru finalizarea lucrării că.....

 Deci, nervoasă cum sunt, intru pe ușă .... moment în care un parfum plăcut mi-a gâdilat nările... "mmm...plăcut.. îmi spun". Îmi ridic privirea si o fată veselă ( si imbracată foarte colorat ,as spune, chiar foarte colorat ) mi-a smuls primul zambet pe ziua aceea. ” Început promițător ”.... îmi mormăi singură ca pentru mine.

 O voce acordată parcă cu ținuta colorată mă intrebă cu ce mă poate ajuta ( oare fața mea îi spunea că am mare nevoie de ajutor sau....ce? ). Îi arăt lista cu cărți și coniderând că nu am șanse că voi găsi ceea ce caut, arunc o privire dezamagită spre bibliotecară ( numai ecusonul arată că lucrează într-o instituție publică căci, dacă ma uitam după haine as fi crezut ca cineva a teleportat-o din Jamaica ).

Foarte veselă și lălăind in ritmul melodiei care se auzea in fundal ( ca uitai sa va precizez ca se auzeau in surdină niște acorduri vesele de chitară ) se duse la niște sertărașe să se uite.... și se uită, și se tot uită ( timp în care nu se opri nici din lălăit )... și apoi cu aceeași față veselă îmi spuse : ” Știți, nu avem toate cărțile dumneavoastră dar.... există mai multe variante să gasim acești autori din alte surse sau, de ce nu, să-i inlocuim cu ceva asemănător in funcție de tematica cărților. ” Adică cum ?”, intreb eu, vizibil iritată deja.

 Parcă ghicind nervozitatea mea care incepea sa se manifeste, tot pe același ton zâmbăreț, imi explică faptul că există posibilitatea ca unele cărți să le găsim în format electronic pe site-urile altor Biblioteci, Universități sau alte instituții care au o colecție de cărți digitizate sau pe site-urile de file sharing ( ” nu este atât de legal să le descărcăm dar dacă este pentru o cauză ”nobilă”, mai trecem cu vederea ”... imi spuse ea încet si zâmbi strengărește făcându-mi și cu ochiul). Uite ce abordare de funcționar ! În plus, ”fiind pasionată de cărți, îmi spune ea, am o colectie impresionantă de cărți în format electronic mai cumpărate, mai descărcare ( legal sau nu ) unde posibil să putem găsi ceea ce căutați.

 Deja mă simțeam mult mai bine si mă gândeam că am nimerit pe mâinile lui ” Știe-Tot ” și o parte din griji zburaseră . Am mai aruncat o privire în jur să mă dumiresc mai bine dacă nu cumva am greșit instituția ...poate am intrat din greșeală în biblioteca privata a cuiva...Hmm!!!

 ” Jamaicana ” mea ia lista de cărți si îmi spune că până va căuta ceea ce am nevoie pot să iau loc la un calculator să mai ” hălăduiesc ” pe Internet ( iote că au și de ăsta , imi spun ), pot frunzări o revistă stând comod într-un fotoliu imens ( ce bine era daca aveau d”ăla cu masaj ) sau pot sa ma plimb printre rafturile cu cărți... Așteptând, îmi arunc privirea în jur și abia acum observ că totul era colorat la fel ca ținuta bibliotecarei..... Fiecare raft avea altă culoare, peste tot erau expuse când cărți, când diverse obiecte handmade toate realizate din banalul ziar( aveam să aflu mai târziu că era saptamâna în care erau expuse obiecte realizate din ziar....Ingenios!!) Nu semăna absolut deloc cu o bibliotecă clasică ( sau imaginea pe care o aveam eu în memorie ) dar mă făcea să mă simt...bine, relaxată.

Chiar atunci m-am gândit cum noi toți gândim, simțim și acționăm în funcție de cum am fost educați, în funcție de etichetele pe care le avem selectate pentru fiecare acțiune, persoană, instituție...etc. Adică eu mă așteptam să găsesc o instituție sobră ( la mine toate instituțiile publice sunt sobre adică au jaluzele la geam, gresie pe jos, birou negru sau maro :) ) cu o funcționară plictisită și musai cu ochelari pe nas care să se uite la fel de sobru, ca instituția din care face parte, pe lista mea de cărți si să-mi spună sec: ” Asta am... asta nu am. Poftiți ...la revedere. ”.

 Am găsit altceva.... draperii colorate la geamuri ( si culmea erau din mătase și îți dădeau impresia că ai intrat in palatul Scheherazadei ), covoare la fel de colorate pe jos, mobilier în toate culorile curcubeului, expoziții ” ciudate ” ( adică ieseau din tiparele unei instituții publice ), miros de mosc și busuioc ( se vede ca ”jamaicana” avea cunoștințe de aromoterapie deoarece busuiocul si moscul relaxeaza creierele nervoase, așa, ca al meu :) .... ) muzică fină și ce să mai spun de funcționară... viu colorată ( dar plăcut ), multe brățări, inele si alte zorzoane care o înveselau si... buna dispozitie... mi-a schimbat inceputul gri în unul...colorat.

 O instituție altfel, o persoană, o atitudine a reușit să-mi transforme atât dispozitia dat și unele tipare de gândire într-un mod neașteptat...

 Voi continua aventurile mele imaginative prin bibliotecă, dorind ca acestea sa fie scurte lecții pentru ceilalți bibliotecari ( și nu numai ) despre cum te poate ajuta, cum te poate influenta benefic simplul mers la ....bibliotecă.

 O postare....o bibliotecă 

 Sursa foto: Aici

joi, 13 iunie 2013

Planificarea şi organizarea serviciilor de bibliotecă

Pe site-ul Universităţii din Bucureşti am găsit mai multe cărţi de biblioteconomie ( în sesţiunea e-book ) din care am selectat aceasta carte pentru cei interesaţi.

Cuprinsul este următorul:

CUPRINS


Cartea o puteţi studia on-line AICI. 

O postare, o bibliotecă

The National Library of France – Paris
Sursa: Mossandfog
 
 

Semne de carte handmade

Cititul unei cărţi în format tradiţional ar putea fi înveselit de un semn de carte handmade haios sau executat cu bun gust. Nu  trebuie să ai o înclinaţie specială pentru execuţia unui semn de carte cu numai voinţă şi materialele necesare. Susţin şi încurajez realizarea obiectelor din materiale reciclabile şi de aceea  sunt mereu în căutarea de noi idei şi modele. Cu ajutorul lui Google am găsit modele frumoase pe care le voi expune mai jos :


















O postare, o bibliotecă

Salt Lake City Public Library



Surse de cărţi în format electronic

Bibliotecile digitale gratuite sunt o sursă importantă de informaţii pentru utilizatori . Majoritatea dintre acestea nu sunt promovate sufiecient râmânând necunoscute în ciuda informaţiei preţioase ( pentru cei care caută ) pe care o conţin. Este o pierdere atat pentru cei care au muncit la digitizarea şi postarea cărţilor dar şi pentru utilizatorii care nu se pot bucura de acestea.

Pe site-ul Bibliotecii USAMVB Timişoara am găsit foarte multe cărţi în format electronic, împărţite în categorii care ar fi de un real folos utilizatorilor care nu găsesc un anumit titlu în bilioteca voastră. 

Cărţile sunt în format word sau PDF şi sunt foarte simplu de descărcat. Pentru a vizualiza cărţile în format PDF aveţi nevoie de programul Adobe Reader pe care îl puteţi descărca şi instala de AICI

O postare, o bibliotecă


Library of Congress Great Hall



vineri, 7 iunie 2013

Colectiile Speciale Americane


Biblioteca Congresului este punctul de plecare in studierea colectiilor digitale din domeniul istoriei, demografiei si geografiei SUA. Aici puteti gasi o colectie impresionanta de foografii, harti, desene, inregistrari, carti care descriu in amanuntime tot ceea ce tine de SUA.

Tot aici puteti gasi manuscrise, afise, pamflete, tiparituri, fotografii, arhive de cultura si multe altele.

Mai puteti studia raftul digital de referinte precum si catalogul documentelor existente. Spor la cautat!

O postare, o bibliotecă

Real Gabinete Portugues de Leitura 

Sursa:Flikr

Catalogul Colectiv al Bibliotecilor din Romania


Catalogul Colectiv al Bibliotecilor din România -biblio.ro este un punct de acces unitar la întreaga informaţie bibliografică şi multimedia disponibilă în aceste biblioteci sau în celelalte biblioteci afiliate la sistem. Portalul a fost realizat cu sprijinul USAID prin programul RITI Access (Ministerului Comunicaţiilor) şi a fost cofinanţat de IME România.

 Catalogul Colectiv poate fi accesat printr-o multitudine de metode:
1. Cea mai simplă metodă este utilizarea în browser a unui Toolbar dedicat – pentru instalarea acestui toolbar vezi aici.
2. Catalogul Colectiv poate fi accesat direct la adresa catalog.biblio.ro
3. De asemenea Catalogul Colectiv poate fi accesat prin completarea termenilor de căutare în căsuţa de mai sus (din antetul site-ului) şi apoi apăsarea butonului „Caută în Catalogul Colectiv”
4. Cea de-a patra metodă de căutare este un accesoriu (de tip "gadget") aflat la îndemână tot timpul pe desktop-ul sistemului de operare (Windows 7 / Vista). Pentru mai multe detalii vezi aici

joi, 6 iunie 2013

Îmi place să citesc ( proiect )

Constituirea colecţiilor digitale

Clasificarea Zecimală Universală

Czu Clasa 1_9 Ocr by Maria Cristina

Pas cu pas in descrierea bibliografica

Carte-Biblioteconomie- Catalogarea Cartilor Si a Documentelor by kla2005

Calendarul finantarilor 2013

Calendarul a fost preluat de pe site-ul Biblioteci Bihorene.

Oradea in imagini


miercuri, 5 iunie 2013

Educaţie sexuală prin intermediul bibliotecilor


" SEXUL vs BARZA" este prima platformă online de educație sexuală în format video în limba română. Pornit de Adriana Radu împreună cu Asociația Front, scopul lui să le spună copiilor mari și adolescenților numai povești adevărate, vorbindu-le deschis și încurajând o atitudine tolerantă despre corp, sex și relații.
 Proiectul consta din clipuri video pe diferite subiecte de educatie sexuala, care urmeaza sa fie incarcate saptamanal pe site-ul proiectului www.sexulvsbarza.ro si diseminate cu ajutorul bibliotecilor doritoare si interesate din cadrul Programului Biblionet.
  Proiectul este realizat in parteneriat cu Fundatia Marie Stopes International Romania, iar acum si cu Programul Biblionet. SEXUL vs BARZA este un proiect castigator in cadrul competitiei ReStart Romania 2012 - un program al TechSoup Romania - si este sprijinit de Asociatia FRONT si agentia digitala Good Afternoon.
În cadrul acestui proiect Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”,  a organizat, recent, o sesiune de informare pe teme de contracepție, la care au participat peste 30 de liceeni craioveni.
Pentru că îl consideră de interes pentru comunitate, coordonatorul județean al Programului „Biblionet”, Nicoleta Trașcă, speră ca și alte biblioteci municipale, orășenești și comunale din Dolj să se implice în acest proiect.( sursa: Cuvantul Libertatii )

Cursuri IT pentru seniori la Biblioteca Județeană Cluj

 Anunț cursuri IT pentru seniori în cadrul Bibliotecii Județene ” Octavian Goga ”Cluj.

” Biblioteca organizează şi în anul 2013 cursuri de iniţiere în utilizarea calculatorului şi internetului pentru vârstnici, la cerere. Participanţii vor primi noţiuni fundamentale de procesare text, de navigare pe internet şi de folosire a poştei electronice. Activităţile se vor desfăşura la Centrul Judeţean de Formare Biblionet al Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga" Cluj.
Cursul este gratuit, iar întâlnirile vor fi de două ore zilnic timp de o săptămână pentru fiecare serie.” 

Anunțul a fost preluat de pe site-ul Bibliotecii Județene Cluj.

Program de premiere Biblionet

Biblionet va premia Bibliotecile Publice din Romania care au implementat si dezvoltat programe si servicii pentru utilizatori, care și-au dovedit eficiența în comunitate.
Programul de premiere se numește ” Idei pentru maine @ biblioteca ta!” iar aplicația o puteți găsi pe site-ul Biblionet.      Biblionet va acorda 30 de premii constand in tablete digitale, cate unul pentru fiecare tema si tip de biblioteca. ( nu am găsit cate tablete vor fi alocate fiecărui premiu ).
Program:
- depunere aplicații 1 iunie 2013 - 12 iulie 2013
- selectare aplicații - 12 iulie 2013 - 1 august 2013
- anunțare câștigătoru: 1 august 2013

”  Conditii de eligibilitate
  • Competitia este deschisa tuturor bibliotecilor publice din Romania.
  • Aplicatia trebuie sa descrie un singur program/serviciu implementat de biblioteca in ultimii 6 ani (nu mai devreme de ianuarie 2008).
  • Bibliotecile care aplica trebuie sa faca dovada faptului ca au implementat serviciul sau programul pe care il descriu in aplicatie si sa demonstreze succesul acestuia in comunitate.
  • Programul / serviciul descris in aplicatie se va inscrie in una dintre urmǎtoarele teme:
  1. Educatie
  2. Incluziune digitala
  3. Facilitarea accesului pe piata muncii
  4. Sanatate – preventie si/sau consiliere pe teme medicale
  5. Informare legislativa
  6. Turism
  7. Evenimente culturale
  8. Educatie financiara / Servicii bancare
  9. Agricultura
  10. Campanii de advocacy si/sau constientizare.
Spor la aplicat!

Activități pentru copii în Botoșani


” Biblioteca Judeteana "Mihai Eminescu" Botosani va invita sa participati la programul  BiblioVacanta, ce se va desfasura pe tot parcursul verii, respectiv perioada iulie-septembrie 2013.

Proiectul BiblioVacanta,a  intrat deja in traditia bibliotecii-fiind in cel de-al treilea an de desfasurare. Prin multitudinea si varietatea de cursuri pe care le-a oferit, Proiectul Biblio Vacanta a reusit  sa satisfaca nevoia de cultura si petrecere a timpului liber a tuturor participantilor.

Specialistii sau pasionatii in orice domeniu, indiferent de varsta, in calitate de voluntari, pot sprijini Biblioteca in derularea acestui proiect.

Daca doriti sa va alaturati echipei noastre va puteti inscrie ,in perioada 20 Mai 2013-3 Iunie 2013,    pe site-ul Bibliotecii Judetene ”Mihai Eminescu” Botosani.”

Anunțul a fost preluat de pe site-ul Bibliotecii Județene ” Mihai Eminescu ”, județul Botoșani

Biblionet și bibliotecile

Cred că nu mai există bibliotecar în această țară care să nu fi auzit de Programul ” Biblionet - lumea în biblioteca mea”.  Nu vreau acum nici să aduc elogii acestui program dar nici sa-l critic  .....și aș avea ce spune în ambele cazuri. Ceea ce vreau să scot în evidență este faptul că acest program a făcut să se miște ceva în biblioteci a pus în mișcare tocmai pe bibliotecar. Poate că unele biblioteci au avut aparatura necesară pentru a desfășura anumite activități și înainte de a demara acest program național dar nu au avut elanul de a se apuca de treabă. Românul are o ” calitate” specială și anume aceea că muncește mai bine atunci când se află într-o competiție, când este supravegheat sau când cineva îi stă cu ” biciul ” la spate. Și tocmai acest lucru au facut inițiatorii Programului Biblionet din România. Au asigurat competiția ( prin organizarea acelor concursuri pentru obținerea finanțărilor ), au monitorizat desfășurarea activităților ulterioare ( pri acele ” minunate ” raportări ) și apoi ” au tras de urechi ” pe cei care nu au realizat activitățile propuse în proiectele de finanțare. Și să vezi ce mai activități se desfășoară acum în mândrele noastre biblioteci! Buna echipă de psihologi trebuie să fi angajat Bill Gates pentru a se asigura că banii lui nu se duc pe apa sâmbetei. Dar .... să vedem ce se va întâmpla după 2014 când acest program se va finaliza? Trebuie să se pregătească un înlocuitor pentru ” bici”.

Pentru mai multe informații legate de acest program accesați siteul  Biblionet.

Părerea mea....

S-a scris și încă se mai scrie despre rolul bibliotecii în interiorul unei comunități. Numai că se rămâne la stadiul de teorie, pură teorie. În realitate, biblioteca face, și chiar face bine, mult mai mult pentru comunitatea pe care o deservește. În România, încă nu este definit rolul pe care îl are  biblioteca deoarece încă persistă acea idee că, biblioteca este numai un depozit de carte, păzit de niște persoane care se numesc bibliotecari care, din când în când, mai împrumută câte o carte, câte un ziar, mai frunzăresc o revistă......
La ora actuală, în bibliotecă se întâmplă multe lucruri interesante care sunt popularizate numai pe plan local sau nu se știe prea mult de ele . Bibliotecile nu comunică între ele, bibliotecile nu interacționează pentru a-și face cunoscut rolul în comunitate, pentru a spune ce activități desfășoară, pentru a araăta ce pot face pentru tine, pentru a spune cum te pot ajuta. Da, am spus bine, biblioteca te poate ajuta, biblioteca poate face multe lucruri pentru tine. Biblioteca te poate instrui, biblioteca îți poate căuta un loc de muncă, biblioteca îți poate fi alături atunci când ești singur, biblioteca te poate ajuta să-ți educi copiii, bibliotec.... poate face multe pentru tine.
 Și acum, când acest Google, când această Opera sau acest Yahoo pot ajuta GRATUIT biblioteca sa se facă cunoscută, să arate ce poate sa facă pentru TINE.......nimic.  Am căutat un site, un blog .... ceva care să însumeze  tot ceea ce se întâmplă în biblioteci, tot ceea ce este legat de biblioteci însă...NIMIC.  Și atunci am hotărât: voi face eu.......